Recunoscători pentru că am reușit încă o dată!
Într-o localitate unde copiii nu au opțiuni educaționale complementare, direcții care să îi ajute să se dezvolte într-un mod sănătos și real pentru viață, Asociația Ca pe Roate – Restart a realizat o premieră prin deschiderea unui Club de Robotică CODE Kids chiar in Nicolinț.
Destinat copiilor cu vârste între 10 și 14 ani, proiectul se desfășoară pe o perioadă de 2 ani și urmărește să transforme curiozitatea naturală a celor mici într-o veritabilă superputere digitală. Copiii vor învăța programare, robotică și concepte de inteligență artificială, parcurgând un traseu educațional modern și adaptat nevoilor viitorului.
De ce este important acest club?
Potrivit studiilor Universității Oxford și Forumului Economic Mondial, tehnologia va remodela profund piața muncii în următorul deceniu. În acest context, educația digitală devine o competență esențială – însă, în mediile vulnerabile, ea lipsește aproape cu desăvârșire.
În Nicolinț, o localitate cu mulți copii aflați în situații de risc, Asociația Ca pe Roate – Restart a amenajat un spațiu dedicat educației tehnologice în cadrul școlii. Prin acest demers, organizația își propune să reducă decalajul digital și să ofere copiilor șansa de a-și construi un viitor mai sigur și mai conectat.
Structura programului
Anul 1: Copiii învață programare cu Scratch, experimentează în Tinkercad, descoperă concepte de inteligență artificială și se familiarizează cu tehnologiile viitorului într-un mod creativ și accesibil.
Anul 2: Clubul va fi dotat cu kituri Arduino, iar copiii vor construi proiecte avansate de robotică, vor explora teme precum sustenabilitatea și vor învăța cum poate fi folosită tehnologia pentru binele comunității.
Clubul CODE Kids Nicolinț este mai mult decât un spațiu de învățare – este un loc unde copiii visează, construiesc și colaborează, dezvoltând încredere în sine și spirit civic.
Parteneri și mulțumiri
Realizarea acestui proiect nu ar fi fost posibilă fără susținerea unor parteneri dedicați:
CODE Kids România – pentru sprijinul educațional și colaborarea pe termen lung.
Ateliere Fără Frontiere – pentru echipamentele oferite, care au făcut tehnologia accesibilă.













